Intervenția logopedică începe cu un proces de evaluare care are în atenție atât dificultățile specifice de vorbire, cât și celelalte abilități psihologice ale copilului. Începem cu o evaluare completă pentru a înțelege în profunzime nevoile de comunicare ale fiecărui copil. Aceasta include evaluarea limbajului receptiv și expresiv, a foneticii și a altor aspecte specifice limbajului. Fiecare copil are propriul său drum către dezvoltarea limbajului. Prin sesiuni interactive și personalizate, se lucrează îndeaproape cu copiii pentru a îmbunătăți abilitățile de vorbire, pronunție, gramatică și înțelegere a limbajului. Impactul terapiei logopedice este crescut prin implicarea părinților. Discutăm regulat despre progresele copiilor, sunt oferite sfaturi pentru activități acasă și răspunde la orice întrebări sau îngrijorări pe care le aveți. Durata terapiei este determinată de vârsta copilului, de tipul și severitatea tulburării, frecvența cu care au loc ședințele și existența sau tratamentul unei alte afecțiuni.