Atacul de panică – pauza anticipată, dar nedorită

Pauză… pauză…Ne dorim cu toţii să avem parte de pauze în activitatea curentă, acele ieşiri din ritm ce ne ajută să ne relaxăm, să ne deconectăm şi să ne facem ordine în gânduri. Dar ce să facem atunci când aceste pauze vin în cele mai solicitante perioade și când nu sunt nici măcar dorite, ci doar anticipate cu frică? Mă refer la atacurile de panică, acele pauze pe care corpul şi mintea noastră le iau din ritmul cotidian şi nu doar că nu au niciun efect pozitiv, ba din contră, ne blochează activitatea pe termen scurt şi, dacă nu intervenim, pe termen mediu şi lung

Frică vs. anxietate

Atacurile de panică au la bază anxietăţi puternice, iar anxietatea se dezvoltă ca urmare a unei frici necontrolate. Frica este răspunsul emoţional la un pericol iminent sau presupus, în timp ce anxietatea înseamnă anticiparea permanentă a unui pericol, o frică pe termen lung, cronică. Frica este una dintre emoţiile de bază ale omului şi are un rol important, chiar benefic în menţinerea integrităţii şi a siguranţei. Frica ne ajută să ne adaptăm în situaţii de stres, în situaţii în care chiar viaţa este pusă în pericol, este ceea ce ne ajută să ne concentrăm pe un pericol real şi să ne mobilizăm resursele pentru a-l depăşi. De exemplu, frica de a nu fi accidentaţi de o maşină ne va face să ne ferim din calea ei, iar teama că am putea rata un examen important ne va determina să ne pregătim mai bine. Anxietatea însă este o stare de frică intensă, pe termen lung, disfuncţională, care ne împiedică activitatea curentă şi are la origine gânduri negative ce nu au neapărat la bază o situaţie de viaţă reală, adică nu există întotdeauna o bază raţională pentru apariţia anxietăţii; ceea ce în cazul fricii se întâmplă, motivul pentru care apare frica fiind mult mai palpabil. Anxietatea vine cu simptome fizice şi comportamente de evitare a unor situaţii de viaţă care pentru majoritatea oamenilor sunt normale. De exemplu, a merge la un magazin aglomerat sau la o plimbare în parc nu este o problemă sau motiv de îngrijorare pentru cei mai mulţi dintre noi, dar pentru o persoană ce suferă de agorafobie (teama de spaţii largi, de mulţimi) este un prilej de stres şi de anxietate şi o posibilă cauză a unui atac de panică.

Practic, modul în care organismul răspunde la anxietate este atacul de panică. Să luăm un exemplu foarte simplu: dacă o persoană are fobie de insecte, gândul că ar putea să le aibă în preajmă este atât de puternic şi vine cu scenarii atât de sumbre, încât apariţia unui atac de panică este iminentă. Sau o persoană care suferă de claustrofobie (teama de a sta în spaţii mici, înguste) poate face un atac de panică numai dacă ajunge să se gândească la faptul că ar putea rămâne blocată într-un lift. În aceste cazuri, ceea ce declanşează un atac de panică este factorul care produce starea de anxietate. Însă există şi persoane la care chiar gândul că ar putea avea un atac de panică generează un atac de panică. Indiferent ce anume generează atacul de panică, starea aceasta este o pauză pe care fizicul şi mintea şi-o iau, este un blocaj ce paralizează activitatea curentă şi care îşi pune amprenta asupra relaţiei cu cei din jur, asupra performanţei profesionale, asupra stimei de sine a omului.

Manifestările unui atac de panică

Atacurile de panică sunt apariţii bruşte sau intensificări bruşte ale anxietăţii, acompaniate de simptome somatice şi psihice: palpitaţii, ameţeli, transpiraţii, frisoane, senzaţie de sufocare sau de asfixiere, dificultăţi de respiraţie, durere sau disconfort cardiac, disconfort abdominal, greaţă, senzaţii de frig sau de căldură, amorţeală, furnicături, senzaţie de pierdere a controlului asupra propriei fiinţe (detaşarea de sine) şi chiar impresia iminentă a morţii. Nu este necesar ca toate acestea să fie prezente, dar dacă minimum patru apar simultan şi dacă vorbim de câteva minute în care acestea pun stăpânire pe minte şi corp, deja avem tabloul clinic al unui atac de panică. Cel care a trecut prin astfel de situaţii, iar statisticile spun că în decursul vieţii 1 din 3 persoane experimentează la un moment dat un atac de panică, ştie că nu ceea ce se întâmplă pe moment este ceea ce sperie cel mai tare, ci întotdeauna anticiparea şi chiar aşteptarea unei situaţii dezastruoase. În timpul unui atac de panică, persoana în cauză aşteaptă să se întâmple ceva mai rău, mai ales că simptomele pe care le are sunt puse pe seama unei boli (cardiace sau cerebrale). Cel mai frecvent apare gândul că va muri.

Simptome – frică – atac: un cerc vicios

Atacul de panică, răspunsul persoanei la simptome şi anticiparea unui nou atac de panică formează un cerc vicios. Palpitaţiile sunt interpretate ca o boală de inimă, ameţelile, un semn că persoana în cauză va leşina, iar dificultatea de concentrare a atenţiei, ca simptom al nebuniei. Dacă simptomele sunt interpretate ca semne iminente ale unui dezastru, se va produce o accentuare a anxietăţii, ce va culmina cu un nou atac de panică. Pentru a preîntâmpina producerea unor aşa-zise catastrofe, cel care se află în plin atac de panică are tendinţa de a acţiona nişte mecanisme de asigurare, un fals control pe care încearcă să îl preia. Aceste comportamente de asigurare nu fac altceva decât să menţină atacul de panică, pentru că împiedică infirmarea gândurilor legate de interpretările negative. De exemplu, având impresia că se va sufoca, omul respiră foarte repede şi de fapt încetineşte oxigenarea creierului sau, sub impresia că va leşina, se va întinde pe un pat sau pe jos. Faptul că nu s-a produs nimic mai rău nu se datorează aşa-ziselor măsuri de siguranţă luate de individ, ci atacul de panică în sine nu este responsabil pentru o eventuală catastrofă.

Ce e de făcut într-un atac de panică?

Desigur că cea mai bună cale de a trece mai uşor şi apoi pentru a nu mai avea atacuri de panică este prevenţia, ce ţine pe de-o parte de starea fizică optimă şi apoi de o igienă a minţii. În cazul celor care au trecut deja printr-un atac de panică, se impune pentru început un control medical, pentru a verifica starea generală de sănătate, pentru a se asigura, în mod special că nu sunt afecţiuni cardiace sau de altă natură, care ar putea întreţine starea anxioasă. Dacă sunt probleme neurologice sau cardiace, se impune tratamentul adecvat şi apoi, terapia specifică anxietăţii. Dacă nu se constată afecţiuni fizice, atunci psihoterapia (chiar şi autoaplicată) este benefică. Terapia în cazul atacurilor de panică vizează control gândurilor şi apoi al comportamentelor ce apar în plin atac de panică. Să le luăm pe rând. Urmăm firul logic al gândurilor pe care o persoană le poatea avea înainte de a apărea sau chiar la debutul unui atac de panică. Sunt gândurile negative, ce pot fi apoi destructurate şi înlocuite cu gânduri mai realiste: „Îmi este foarte frică să fiu singur în spaţii înguste. Nu voi lua liftul pentru că sigur mi se va întâmpla ceva rău. Dar, care ar putea fi lucrul cel mai rău care să mi se întâmple? Să rămân fără aer, să mă sufoc, inima mea nu ar putea suporta aceasta şi voi muri. Dar, lifturile sunt ventilate, sute de oameni folosesc zilnic acest lift şi nu se sufocă. În plus, inima mea este sănătoasă, aşa mi-a confirmat cardiologul. Mai bine să am o mască de oxigen pentru siguranţă şi neapărat telefonul mobil la îndemână. Dar, într-adevăr, acestea nu rezolvă problema mea de fond. Recunosc că îmi este teamă, că este o problemă psihologică, şi nu una fizică, dar nu mă voi lăsa controlat şi dominat de aceste gânduri sumbre. Este vorba despte o exagerare a mea faptul că în lift voi rămâne fără aer şi voi muri.”

Pe lângă alimentarea gândurilor pozitive, în timpul atacului de panică este indicat să fie reduse interpretările eronate ale senzaţiilor fiziologice. Da, există palpitaţii, dar inima nu va ceda şi nici transpiraţia abundentă nu va duce la deshidratare şi apoi moarte. Apoi sunt de evitat comportamentele de evitare/asigurare. Dacă în plin atac de panică o persoană cautăa masca de oxigen sau tensiometrul, nu va face decât să intre şi mai tare în alertă, deoarece există posibilitatea ca saturaţia de oxigen sau tensiunea arterială să fie modificate ca răspuns normal din partea oraganismului, situaţie care nu va face decât să întreţină şi mai mult previziunile suombre şi să ducă la gânduri şi gesturi necontrolate. În general evitarea presupune ocolirea intenţionată a stimulilor care generează frica. De exemplu, o persoană căreia îi este teamăfrică de insecte, nu va merge în natură de frică să nu le vadă sau să le atingă, însă acest comportament înseamnă o presiune foarte mare, pentru că mereu va sta în alertă să nu întâlnească ceva ce i-ar produce frică şi apoi un eventual atac de panică. Sunt lucruri mai uşor de evitat. Şansele ca un anxios să să se întâlnească cu un urs sunt mici, dar probabilitatea de a întâlni un câine este foarte mare şi nu poate fi evitat la nesfârşit contactul cu un animal de care îţi este frică. Este ilogic ca cineva să creadă că, evitând la nesfârşit locurile, lucrurile sau acţiunile care îi produc frică, îşi va rezolva problema anxietăţii. Apoi, în timpul atacului de panică apar erori de logică. Cei care au trecut prin astfel de experienţe afirmă chiar că au impresia că în ei sunt două persoane: una logică, raţională, care realizează absurditatea gândurilor, şi cealaltă, iraţională, emoţională, care este copleşită de intensitatea trăirilor anxioase. Aşa că, în timpul unui atac de panică, omul are nevoie să discearnă între cele două voci: cea negativă, care îi aduce în atenţie numai elementele catastrofice şi cea care se luptă să îl păstreze într-o sferă a logicii și care îi spune, că deşi situaţia nu este una plăcută, nu va păţi nimic rău. În niciun caz nu ajută să fie adăugate alte gânduri negative, eventual autojudecarea sau comparaţia cu alţii. Cel care trece printr-un atac de panică nu trebuie să fugă de situaţie, ci să o înfrunte cu gânduri echilibrate: „Cel mai probabil nu se va întâmpla nimic rău, iar dacă se întâmplă ceva rău, trebuie să am mintea clară, pentru a găsi cele mai bune soluţii.” Frica va dispărea de la sine atunci când, în loc să se concentreze exclusiv pe ce se întâmplă cu sine, persoana în cauză se concentrează pe ce se întâmplă în exterior. De exemplu, poate privi pe fereastră sau o fotografie cu o persoană dragă, poate să asculte o melodie care îi place; important este să îşi ancoreze gândurile în ceva exterior şi să reducă introspecţia şi emoţiile negative. Strategiile propuse pentru a depăşi mai uşor un atac de panică au de-a face cu controlul gândirii. Cel care se teme de un atac de panică sau chiar trăieşte unul se poate gâăndi şi chiar poate spune cu voce tare: „Aacestea sunt doar nişte gânduri negative, exagerate, au prea puţin de-a face cu realitatea” sau, „Ttrăiesc senzaţii intense şi neplăcute, dar asta nu înseamnă că sunt periculoase, că îmi afectează corpul sau sunt o consecinţă a unei boli fizice.”, „“Mmă pot concentra la altceva acum, de exemplu, pot face câteva calcule matematice; aceasta înseamnă cău nu mi-am pierdut minţile şi, în timp ce mă gândesc la alteceva, senzaţiile fizice neplăcute se mai diminuează.” Senzaţiile neplăcute se ameliorează dacă nu nu sunt alimentate cu gânduri neplăcute. Treptat, gândurile negative sunt înlocuite cu gânduri realiste, iar aceasta daă un sentiment mai mare de control, ce determină scăderea anxietăţii şi o percepere mai obiectivă a realităţii.

De ce se repetă atacurile de panică?

După ce a avut loc primul atac de panică,a creierul asociază toate simptomele, stăarile șsi senzațtiile pe care individul le-a avut cu frica. Ce se întâmplă atunci când apare frica? Ceea ceElementul care produce frica este și ceea ce atrage atenţia mai des şi mai intens. De exemplu, dacă cineva a făcut un atac de panică atunci când a urcat în lift, doar faptul că trece pe lângă el, poate creşte frecvenţa cardiacă sau determină transpiraţii, palpitaţii. Astfel, acele simptome care însoţesc şi definesc atacul de panică sunt mult mai repede observate. Creşterea pulsului, o uşoară ameţeală, un lapsus- toate acestea pot genera o frică puternică sub convingerea fermă că urmează uîn nou atac de panică. Pe lângă faptul că identificăa mai repede orice variaţie în funcţionarea corpului, focalizarea atenţiei pe acel simptom îl amplificăa foarte mult. Şi apoi cercul vicios: simptome- frică – atac de panică – frică – simptome – etc. Efortul de a nu se mai concentra pe ceea ce îl sperie se dovedeşte de multe ori în zadar, tocmai de aceea înfruntarea controlată a temerii şi destructurarea gândirii negative, înlocuirea cu gânduri şi fapte ancorate în realitate sunt alţi paşi importanţi ce trebuie parcurşi în vindecare. Pentru a evita reapariţia atacurilor de panică, o soluţie ar fi ca individul să îşi înţeleagă, să îşi gândească şi să îşi normalizeze senzaţiile. Nu orice palpitaţie sau orice senzaţie de amorţeală sau frison este un punct de plecare pentru un atac de panică. Nu e uşor, însă prin exerciţiu şi de cele mai multe ori cu ajutorul unui specialist sau chiar cu medicaţie, în timp, se obţin rezultate

După ce a avut loc primul atac de panică,a creierul asociază toate simptomele, stăarile șsi senzațtiile pe care individul le-a avut cu frica. Ce se întâmplă atunci când apare frica? Ceea ceElementul care produce frica este și ceea ce atrage atenţia mai des şi mai intens. De exemplu, dacă cineva a făcut un atac de panică atunci când a urcat în lift, doar faptul că trece pe lângă el, poate creşte frecvenţa cardiacă sau determină transpiraţii, palpitaţii. Astfel, acele simptome care însoţesc şi definesc atacul de panică sunt mult mai repede observate. Creşterea pulsului, o uşoară ameţeală, un lapsus- toate acestea pot genera o frică puternică sub convingerea fermă că urmează uîn nou atac de panică. Pe lângă faptul că identificăa mai repede orice variaţie în funcţionarea corpului, focalizarea atenţiei pe acel simptom îl amplificăa foarte mult. Şi apoi cercul vicios: simptome- frică – atac de panică – frică – simptome – etc. Efortul de a nu se mai concentra pe ceea ce îl sperie se dovedeşte de multe ori în zadar, tocmai de aceea înfruntarea controlată a temerii şi destructurarea gândirii negative, înlocuirea cu gânduri şi fapte ancorate în realitate sunt alţi paşi importanţi ce trebuie parcurşi în vindecare. Pentru a evita reapariţia atacurilor de panică, o soluţie ar fi ca individul să îşi înţeleagă, să îşi gândească şi să îşi normalizeze senzaţiile. Nu orice palpitaţie sau orice senzaţie de amorţeală sau frison este un punct de plecare pentru un atac de panică. Nu e uşor, însă prin exerciţiu şi de cele mai multe ori cu ajutorul unui specialist sau chiar cu medicaţie, în timp, se obţin rezultate

Atacul de panică, această pauză nedorită din ritmul curent al vieţii, poate fi prevenit sau vindecat.

Trebuie să luam o pauză de la a privi totul negativ, o pauză de la a ne concentrararea pe propriile probleme, o pauză de lain ritmul haotic în care se desfăşoară viaţa. E nevoie de o pauză în care să fie redescoperită frumuseţea vieţii, valoarea prieteniei şi a iubirii. A preveni şi a vindeca o anxietate înseamnă a te conecta corect cu tine, cu alţii şi cu Dumnezeu.

Vorbeşte despre emoţiile tale, identifică-le şi conştientizează-le la rece, împărtăşeşte-ţi temerile, implică-te în acttivităţi care îți produc plăcere şi te relaxează, practică relaxarea, foloseşte respiraţia corectă (un ciclu inspirație/expiraţie va dura aproximativ 6 secunde: două-trei secunde inspiraţie, una-două secunde aerul este ţinut în piept, apoi în una-două secunde expiraţie), ca un mijloc de a evita încordarea, mănâncă adecvat, pentru a-ţi menţine echilibrul biochimic al corpului şi găseşte persoane cu care să te sfătuieşti și care să te încurajezeezi – sunt câteva sfaturi simple, dar eficiente.

Atunci când o persoană înţelege că viaţa nu se limitează la aici şi acum, că dincolo de problemele curente, de temeri, se află o Forţă supremă ce are controlul şi că într-o zi binele va învinge răul, perspectiva se lărgeşte. Relaţia cu Divinitatea înseamnă a lua o pauză de la activităţile curente şi a comunica cu Dumnezeu. Rugăciunea constă în a sta de vorbă cu Dumnezeu aşa cum stai de vorbă cu un prieten : să-I vorbeşti despre temerile, anxietăţile, îndoielile şi problemele tale, precum şi să-ţi exprimi recunoştinţa faţă de Creator pentru lucrurile bune din viaţa ta.

Bibliografie:

1. Manual de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale, American Psychiatric Association, Ediţia a V-a , Editura Medicala Callisto, 2016.

2. Puterea speranţei, autori Julian Melgosa & Michelson Borges, Editura Viaţă şi Sănătate, Pantelimon, 2018

3. Ajută-te singur în caz de atac de panică, autor Radu Vrasti, Editura All, 2015 Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală, Irina Holdevici, Editura Trei, Bucureşti, 2011