Bărbați de care să te ferești

În dorința de a își găsi împlinirea romantică, femeile se aruncă în tot felul de relații complicate. Și apoi plâng, suferă și poartă cu ele povara unei neîmpliniri emoționale. Și acum mă gândesc la fete frumoase, deștepte, bine educate, care în ciuda unor atu-uri evidente, nu sunt fericite într-o relație de cuplu. Am astfel de cunosținte, de foste college sau de actuale prietene. Sunt curtate de bărbați, schimbă des partenerii și după fiecare relație rămăn cu un gust amar. Iar altele, nu cele mai atrăgătoare, nu întotdeuna cele mai școlite, mai harnice sau mai inteligente, ajung să aibă familii frumoase și să fie cu adevărat fericite în cuplu. E doar o chestiune de noroc sau ce se întâmplă de fapt?
Se întâmplă că femeile din prima categorie, tocmai pentru că au niște avantaje legate de educație, statut social sau sunt dotate cu o frumusețe specială, aleg anumite tipuri de bărbați, sau sunt alese de animiți bărbați, alături de care relațiile se dovedesc a fi catastrofale.
1. Bărbatul – cetățean strain, afacerist, cu bani mulți …..și arătos pe deasupra. E o partidă ideală, la care fetele “de rând” nu ar aspira. E genul de bărbat misterios, care te atrage, te intrigă, te răsfață, nu te invită în oraș, ci doar îți spune unde și când să fii și cu ce să te îmbraci. Îți vorbește despre locuri exotice și afaceri de milioane, e un mister când vine și când pleacă în înteres de serviciu. E omul care cucerește lumea și are un loc asigurat în inima ta. Dar e omul care pleacă fără să anunțe, e genul de bărbat care schimbă partenerele la fel ca pe mașini, cu ediții mai noi și mai bine cotate. Nu e de mirare că azi mai plângi după el…afaceristul care și-a mutat business-ul peste hotare.
2. Bărbatul mult mai în vârstă, cu ținută de modă veche, elegant și galant. E genul artist, te cucerește cu șarmul său, cu o cultură vastă, e atent și îți vorbește cu respect, te invață cum e viața și îți predă cu răbdare lecții de iubire. Relația cu acest gen de bărbat nu e una în care să te simți egală pe termen lung, mereu vei fi învățăcelul, iar el maestrul. Când nu te mai poate domina, te părăsește pentru o altă novice, gata să-I soarbă din priviri. E genul care se vrea venerat și care lasă un gol puternic în viața ta pentru că îți lipsește suportul și înțelepciunea sa.
3. Bărbatul- puști. Tinerel, sportiv, model sau artist – e genul după care orice liceeancă ar întoarce capul. Doar tu l-ai cucerit. ȘI el te consideră lumina ochilor săi, te sună să îți ceară sfatul, te copleșește cu frumusețea sau inocentă, cu stiul său jucăuș, tineresc…e iubitul perfect pe care nu l-ai avut în adolescență. Numai că dacă acum vrei o relație serioasă, pierzi timpul. Nu este el bărbatul alături de care să ai o relație pe termen lung, o familie cu copii și stabilitatea la care visezi. Cu cât mai repede îți dai seama de asta, cu atât mai puțin vei suferi când îți vei da seama că ai stat într-o relație care nu ducea nicăieri. Pe moment e frumsețea întruchipată, dar fuge când se ivesc perspectivele unei responsabilități.
4. Bărbatul care le știe pe toate și domină tot ce e jur. De la controlul financiar, la cel emoțional de la program și până la ținută – e genul care “te are la degetul mic”. Nu te mira dacă îți spune o vorba urâtă sau dacă te plesnește când îndrăznești să-I ieși din cuvănt. Dar e frumos, e putrenic, e acel gen de bărbat pentru care colegele și prietenele tale sunt geloase. E acel gen de bărbat care îți invinețeste trupul și îți calcă în picioare sufletul. Stai cât mai departe de el!
5. Bărbatul cu un trecut problemă. Fost soț, fost dependent, fost condamnat – actual partener care vine în relație cu sechele. În prezent, mare parte din problemele trecute s-au rezolvat, dar consecințele le suportați împreună. Relația voastră se zdruncină de fiecare dată cănd colții trecutului se arată. Nu poți să ignori. Dacă alegi o astfel de relație, trebuie să îți asumi totul. Dar știi ce e mai ciudat? Că el nu e gata să își asume un prezent și un viitor eliberat de trecut și atunci, te trezești din nou singură…
Și uite așa au trecut anii și după ce ai experimentat mai multe relații cu bărbați din categoriile de mai sus, te întrebi…unde ai greșit mai tare, de ce nu ești și tu fericită alături de un soț. Nu mai vâna iluzii, nu te mai arunca în relații complicate. Asta dacă vrei o familie care să-ți aducă fericire și un partener stabil, de încredere. Unul normal, mai puțin excentric și complicat, un bărbat obișnuit pentru alții, dar minunat pentru tine. Nu banal, dar nici Don Juan!