Gând e greșit să crezi că… după faptă și răsplată

Pentru a creşte probabilitatea sau frecvenţa unui răspuns, continuă-l cu un eveniment întăritor. Această idee stă la baza multor metode educative sau a multor discursuri privind creșterea productivității. Motivează un copil să învețe prin recompense, motivează un angajat să muncească prin stimulente. E destul? De ce uneori nu funcționează?

Răspunsul este dat de faptul că recompensa în sine nu poate suplini lipsa plăcerii, a pasiunii pentru o activitate. “Plata” pentru muncă, fie că este vorba de a învăța ceva, de a crea, de compune, de a inventa, de a dezvolta o idee sau de a transpira fizic, nu va putea ține pasul cu inconvenientele și piedicile inerente unei activități. În plus, recompensa exterioară inhibă motivația intrinsecă, cea care pe termen lung este singura care contează. Nu banii, nu recunoașterea publică a meritelor, nu o jucărie preferată sau o porție dublă de distracție, vor menține interesul pentru o activitate, ci plăcerea de a vedea rezultatele, mulțumirea că ai împlinit un vis și că ai dat sens existenței. Ce se întămplă atunci când recompensele nu pot fi menținute pe termen nelimitat? Pericolul de a se crea un comportament mai slab, cu muncă mai puțină este evident.

Iată câteva exemple: Ce se întâmplă cu interesul unui copil de a învăța dacă această acțiune este susținută prin recompense extrinseci, cum ar fi “steluțele” sau “fețele zâmbitoare”? Cât timp îl vor mai stimula doar notele bune? Sau în încercarea de-i introduce unui copil mic o mâncare nouă sau unuia mai mare un obicei nou, părinții fac deseori grava greșeală de a răsplăti copilul cu o recompensă. Se dovedeşte că acesta este un mod excelent de a-l face pe copil să nu-i placă mâncarea respective sau să facă din obligație un anumit comportament. Este ca şi cum copilul şi-ar spune „dacă este nevoie să mă recompenseze ca să mănânc sau să fac asta, înseamnă că este groaznic!”

Aici intervine motivația intrinsecă, oferită de acțiunea în sine, plăcerea pe care cineva o obține din activitatea respectivă, fără a se gândi la promisunea unei recompense sau la amenințarea cu pedeapsa.

Recompensele extrinseci nu subminează neapărat motivaţia intrinsecă: cântăreţul profesionist poate să se bucure încă de cântat, chiar dacă la final de lună primește salariu, iar omul de ştiinţă care este plătit pentru a face descoperiri poate să se bucure încă de procesul în sine. Aici depinde de cum sunt interpretate recompensele. Dacă o recompensă oferă informaţii despre cât de bine a fost făcută sarcina, mai degrabă decât să furnizeze un motiv pentru a o face, atunci motivaţia intrinsecă s-ar putea să nu aibă de suferit.

În concluzie și ca exercițiu de final…caută plăcerea în activitățile de zi cu zi sau caută acele activități pentru care ai munci și dacă nu ai primi nimic în schimb, iar atunci când ai nevoie de stimulente sau recompense, asociază-le cu calitatea rezultatului muncii tale, nu cu acțiunea în sine.